• Campania „Binele are un plan, începe cu un ghiozdan” este lansată astăzi la nivel național până pe 2 octombrie în toate hipermarketurile Carrefour;
  • Compania va dona ghiozdane și penare, invitând clienții să contribuie cu donații de produse complementare în centrele de colectare din Carrefour.

 

București, 22 august 2022 – Carrefour România și Crucea Roșie Română lansează campania „Binele are un plan, începe cu un ghiozdan,” prin care facilitează accesul la un început de an școlar fără griji pentru cât mai mulți elevi din mediile defavorizate din țară. Carrefour deschide lista de donații asigurând cele mai importante produse  pentru școală, ghiozdane și penare, și încurajează clienții să contribuie, de asemenea, cu rechizite. Acestea vor ajunge la peste 1.600 de beneficiari din 33 de comunități la nivel național, din care fac parte hipermarketurile incluse în program.

Dreptul la educație trebuie asigurat tuturor copiilor. Astfel, susținerea educației este în mod natural una dintre direcțiile strategice ale Carrefour România, fiind fundamentală formării unor comunități puternice. Binele are un plan, începe cu un ghiozdan este un act responsabil pe care ni l-am asumat alături de Crucea Roșie, pentru a le oferi copiilor o șansă în plus, pentru ca aceștia să-și poată urma studiile și, ulterior, a se putea pregăti pentru un viitor profesional cât mai puternic,” a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

 

Campania de donații se desfășoară în perioada 22 august – 2 octombrie, cu obiectivul de a colecta necesarul de rechizite pentru copiii din mediile defavorizate din România. Astfel, clienții Carrefour pot dona în magazinele cuprinse în campanie, pentru elevii de școală primară sau gimnazială articole de uz școlar, precum: penar, stilou, creion grafit, radieră, riglă 30 cm, set geometrie, ascuțitoare, lipici, carioci, pix albastru/ verde/ roșu, caiet de matematică A4, caiet dictando A4, bloc desen, acuarele, vocabular, pic corector, pensule, plastilină.

 

Atât noi, cât și Carrefour România credem cu tărie că fiecare copil are dreptul la educație, iar cu sprijinul potrivit, poate accesa cu speranță multiple oportunități. Prin intermediul campaniei „Binele are un plan, începe cu un ghiozdan”, oferim instrumentele necesare – caiete, creioane, ghiozdane, dar și alte rechizite – copiilor care din diverse motive nu și le pot procura. Poate considerate banale, aceste obiecte de uz școlar sunt importante și pot contribui la succesul pe termen lung al copiilor,” a adăugat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

 

Oricine dorește să se alăture inițiativei, poate dona într-unul dintre cele 33 de magazine Carrefour cuprinse în program, localizate în:

  • București, adresele:

Orhideea, Splaiul Independenței, nr. 210;

Băneasa, Centrul Comercial Feeria, Șoseaua București-Ploiești 44A;

Berceni, Bulevardul Metalurgiei, nr. 12-18;

Corbeanca, DN1 Value Center, Șoseaua București-Ploiești, km 20, loc. Balotești;

Mega Mall, Bulevardul Pierre de Coubertin, nr. 3-5;

Obor, str. Ziduri Moși, nr. 23;

  • Constanța, adresa: Bulevardul Tomis, nr. 391;
  • Brașov, adresa: Bulevardul 15 Noiembrie, nr. 78;
  • Ploiești, adresa: str. Piața 1 Decembrie 1918, nr. 4i;
  • Suceava, adresa: Calea Unirii, nr. 27B;
  • Cluj, adresa: Avram Iancu, nr. 492-500, Florești;
  • Brăila, adresa: Str. Principală, DN21 4, Vărsătura;
  • Galați, adresa: Bulevardul George Coșbuc, nr. 251;
  • Iași, adresa: Centrul Comercial Era, șoseaua Păcurari, nr. 121;
  • Botoșani, adresa: Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 6;
  • Târgu Jiu, adresa: Str. Termocentralei, nr. 10;
  • Focșani, adresa: Calea Moldovei, nr. 32;
  • Sibiu, adresa: Str. Sibiului, nr. 5;
  • Râmnicu Vâlcea, adresa: Bulevardul Ferdinand, nr. 38;
  • Timișoara, adresa: Calea Șagului, nr. 100;
  • Drobeta Turnu Severin, adresa: Bulevardul Mihai Viteazul, nr. 78;
  • Piatra Neamț, adresa: Bulevardul Decebal, nr. 79;
  • Târgoviște, adresa: Str. Regele Ferdinand, nr.6;
  • Buzău, adresa: Bulevardul Unirii, nr. 232;
  • Oradea, adresa: Str. Nufărului, nr. 30;
  • Zalău, adresa: Bulevardul Mihai Viteazul 58B;
  • Târgu Mureș, adresa: Bulevardul 1 Decembrie;
  • Baia Mare, adresa: Bulevardul București, nr. 53;
  • Pitești, adresa: Com. Bradu, DN65 B;
  • Satu Mare, adresa: Str. Careiului, nr. 17;
  • Bârlad, adresa: Bulevardul Republicii, nr. 320;
  • Gheorghe, adresa: Str. Lunca Oltului 31-35.

 

 

Despre Carrefour

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 370 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platformele BRINGO și Glovo, disponibile gratuit în Google Play și App Store.

 

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România eticheta „în conversie la bio”. Totodată, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: la fiecare sesiune de shopping și nu numai, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

 

Carrefour România operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional SRL și Supeco Investment SRL.

 

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Întreaga sa activitate se desfășoară în scopul alinării suferințelor persoanelor aflate în situații de risc fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național cu 47 de filiale teritoriale și peste 6,000 de voluntari care se implică activ în acțiunile sale. Mai multe informații despre Crucea Roșie Română sunt disponibile pe www.crucearosie.ro.